Plenul Camerei Deputaților a încuviințat percheziția informatică și domiciliară în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită

Publicat: 14/10/2024, 09:12
Actualizat: 14/10/2024, 17:40

Plenul Camerei Deputaților a votat, luni, cu o largă majoritate, ridicarea imunității pentru a permite efectuarea perchezițiilor informatice și domiciliare în cazul deputatului PNL Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită.

UPDATE Vot pentru încuviințarea percheziției lui Nelu Tătaru

Votul final a fost de 177 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și o abținere, dintr-un total de 190 de voturi exprimate.

Decizia vine în urma solicitării făcute de procurorii DNA, care investighează acuzațiile ce planează asupra fostului ministru al Sănătății, Nelu Tătaru.

UPDATE

Au început dezbaterile din Plen. Primul la cuvânt s-a înscris deputatul USR, Emanuel Ungureanu:

Astăzi, stimaţi colegi, vorbim despre găinării. Pare că DNA-ul care a fost construit după chipul şi asemănarea lui Ciucă şi a lui Iohannis se ocupă de găinării şi de găini, la modul propriu. Este absolut paradoxal să-l vedem pe domnul Ciucă în mulţime, astăzi, la Sfânta Parascheva, cu domnul Axente (n.r. Costel Alexe) şi cu domnul Chirica de la Iaşi, care sunt acuzaţi de DNA şi DIICOT de tunuri de milioane de euro. (…) Aceste găinării s-ar putea să vă ajungă și pe dumneavoastră dacă nu-i faceți pe plac lui Ciucă. (…) Fiți atenți la aceste dosare care apar în campanie. Dosare făcute de găinari pentru găinării.

UPDATE

În unanimitate de voturi, membrii Comisiei juridice au dat un raport de încuviinţare a cererii de percheziţie informatică şi domiciliară a domnului deputat, a anunţat Tănăsescu.

Şedinţa Comisiei s-a desfăşurat cu uşile închise.

Înainte de şedinţă, Nelu Tătaru a declarat că este nevinovat, că nu a luat niciodată bani de la pacienţi şi că vrea să se facă dreptate în ceea ce îl priveşte.

Nu vreau decât să se facă dreptate. Sunt nevinovat. Nu am primit niciun ban. Ieri am văzut prima dată dosarul. Nu am atins niciun ban, au fost nişte provocări. Nu am acceptat bani. Mai mult de 60% din timpul meu în Huşi este în spital, spitalul este casa mea, acolo consult, acolo dorm, acolo mănânc, a spus Tătaru.

Plenul Camerei Deputaţilor urmează să dezbată şi să decidă prin vot asupra raportului Comisiei juridice.

De la ora 16 cererea va fi supusă votului plenului. Ridicarea imunității parlamentarului se face cu votul majorității deputaților prezenți. Votul va fi secret cu bile.

Sursele Gândul spun că PSD și PNL vor vota “pentru”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Cererea de ridicare a imunității deputatului Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, a intrat în procesul legislativ și urmează să fie votată în plenul Camerei Deputaților.

Biroul Permanent al Camerei a decis ca Comisia juridică să emită raportul luni, după analiza cererii transmise de ministrul Justiției. Solicitarea vizează perchezițiile informatice și domiciliare în cazul lui Tătaru, acuzat de luare de mită de către DNA.

DNA a cerut încuviințarea Camerei Deputaților pentru procedurile de percheziție, după ce Nelu Tătaru a fost acuzat că ar fi primit mită în bani și alimente de la 45 de persoane, sumele variind între 100 și 500 de lei.

În fața procurorilor, Tătaru s-a declarat nevinovat și a respins toate acuzațiile, afirmând că nu există dovezi și nu a condiționat niciodată actul medical.

”Sunt nevinovat. Nu am văzut probe, nu am condiţionat şi nu am cerut niciodată nimic în actul medical. Las justiţia să-şi facă treaba şi vedem ce va fi. Din punctul meu de vedere trebuie să ne punem întrebări: de ce nu a existat un flagrant? Cred că este o problemă”, a spus Nelu Tătaru, potivit News.ro.

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că situația lui Nelu Tătaru a avut un impact negativ asupra partidului, însă el nu consideră acuzațiile la adresa lui Tătatu drept „mită”.

„Dacă iei un ou, iei o găină, un cocoş şi o curcă sau bani, e acelaşi lucru. L-am scos de la conducerea filialei și de pe lista de deputați și senatori,” a declarat Rareș Bogdan.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că PSD va vota pentru ridicarea imunității, menționând că Parlamentul nu ar trebui să protejeze parlamentari acuzați de fapte penale, ci doar să ofere imunitate pentru declarații politice.

„Nu a mai fost nicio excepție de foarte mulți ani”, a afirmat Ciolacu.

Ce prevede regulamentul Camerei Deputaților

Conform regulamentului, ridicarea imunității parlamentare se face cu votul majorității deputaților prezenți. După ce ministrul Justiției a transmis cererea, aceasta a fost trimisă Comisiei juridice, care va analiza dacă există motive temeinice pentru aprobarea perchezițiilor.

Comisia are termen să depună raportul până luni, la ora 13:00, urmând ca votul să fie secret.

Denis Andrei
Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații